
În perioada următoare intrăm în atmosfera de sărbători, cu multe pregătiri, un ritm și mai alert decât de obicei, oboseală.
Așa că m-am gândit să îți vin în ajutor cu ceva jucăuș, simplu și care să te ajute să te întorci către tine și nevoile tale: un Calendar Advent, cu 24 de idei pentru tine, care cuprinde activități senzoriale, reflecții și momente de conectare.
Cum a apărut ideea unui Calendar de Advent pentru femei
Ideea a pornit de la Calendarul Advent cu activități crăciunistice pe care de 4 ani încoace i-l pregătesc fiului meu. Și de fiecare dată mă bucur și eu alături de el. Anul acesta voi pregăti idei de activități și pentru el, și pentru surioara lui.
De anul trecut timp m-am gândit să creez unul și pentru femei. Am creionat câteva idei atunci, iar luna acesta am reușit să îl pun în pagini și să îi dau culoare. Cred că avem nevoie și noi, femeile, de un mic răgaz în această perioadă, în care să simțim, să trăim, fără alergătură, presiune și lucruri multe de bifat.
De ce să folosești calendarul de Advent în acest an
Originea Calendarului de Advent este în Germania, iar între timp această tradiție a devenit foarte populară, chiar și la noi. Dacă inițial a început cu un calendar cu 24 de ușițe, pentru fiecare zi din decembrie până la Ajunul Craciunului, azi copiii și adulții deopotrivă găsesc în acest calendar tot felul de activități, dulciuri, ceaiuri, jucării etc.
Calendarul acesta conține idei simple, non-materiale, menite să te ajute să fii mai atentă la tine și mai blândă cu tine.
Îți doresc să parcurgi ideile și să le testezi. Le poți lua în ordine sau să le adaptezi așa cum ai nevoie. Iar în final m-ar bucura să îmi spui cum au fost pentru tine.